Exclusiv de 14 iulie: Cum se raporteaza românii la spatiul francez?

17/07/2014,
Cercetare vizand gradul de familiaritate si atitudinea românilor fata de Franta si cultura franceza
Exclusiv de 14 iulie: Cum se raporteaza românii la spatiul francez?

Cu ocazia zilei nationale a Republicii Franceze, Ipsos Research a publicat concluziile unei cercetari cu privire la gradul de familiaritate si atitudinea românilor fata de Franta si cultura franceza.

Care sunt cele mai pregnante referinte francofone pe plan local, ce fraze uzuale din limba franceza cunoastem, cat de notorii sunt brandurile franceze pentru conationalii nostri, cat de des calatorim in Franta, cat de mult apreciem Hexagonul si cultura sa, cum arata portretul francofilului român - iata cateva intrebari la care ne-am propus sa raspundem prin intermediul acestui studiu.

 

Ce stiu românii despre Franta?

Pentru români, Franta este o tara frumoasa, captivanta, ofertanta din punct de vedere turistic, dezvoltata economic, cu un nivel de trai ridicat. Intrebati ce stiu despre Franta, românii din mediul urban au mentionat spontan elemente diverse, de la obiective turistice la gastronomie, istorie, arta/ cultura, moda, sport, locuitori, industrie etc.

Turnul Eiffel pare a fi cel mai reprezentativ simbol al Frantei, reunind mentiunile spontane a 43% dintre intervievati, in special in randul locuitorilor din urbanul mediu. Orasul luminilor si al indragostitilor, Parisul este mentionat spontan de 2 din 5 respondenti intervievati. Palatul Versailles - cu faimoasele sale gradini - si Muzeul Louvre - cu oferta sa culturala - se afla de asemenea printre mentiunile spontane ale românilor intervievati. 

Bucataria franceza este recunoscuta de catre români in special pentru branzeturile sale maturate (Camembert), dar si pentru vinurile de calitate (Bordeaux, Pinot). Moda si cosmeticele s-au remarcat ca mentiuni spontane in randul femeilor, in timp ce barbatii mentioneaza semnificativ mai mult masinile si sportul (tenis).                                                                                         

Intrebati daca au cunostinta de marci sau companii cu radacini in Hexagon, 3 din 5 români din mediul urban au mentionat spontan marci de sorginte franceza din diverse arii de activitate:

- domnii intervievati s-au referit mai degraba la marci de automobile (Renault 19%, Peugeot 8%, Citroën 5%);

- doamnele mentioneaza marci/ companii ce activeaza in domeniul modei, hainelor sau produselor cosmetice (Chanel - 11%, Dior, Lancôme, L’Oreal, Lacoste, Louis Vuitton).

Ce expresii in limba franceza cunoastem?

Limba franceza ocupa locul 2 ca popularitate printre românii din mediul urban, dupa limba engleza. Topul este completat de limbile spaniola, italiana si germana.

1 din 4 români afirma ca este familiarizat cu limba franceza, indiferent de nivelul de cunoastere a acesteia - cu precadere românii cu nivel de educatie ridicat si locuitorii din centrul tarii. Doar 2% dintre intervievati se evalueaza ca fiind connaisseur-i ai limbii franceze (bine si foarte bine). Persoanele fluente in limba lui Voltaire (care vorbesc, citesc sau scriu) sunt mai degraba de sex feminin si au un nivel de educatie ridicat.

Vocabularul românilor in ceea ce priveste limba franceza este destul de limitat. Intrebati ce cuvinte si expresii cunosc in limba franceza, majoritatea intervievatilor au mentionat formule de salut, “bonjour” fiind de departe cel mai frecvent cuvant. 

Scurte cuvinte de dialog si politete (ex: Oui, Merci (beaucoup)), formule de adresare sau prezentare (Madame, Je m’apelle), expresii precum Comme ci, comme ça, declaratii de dragoste ca Je t’aime se mai afla in micul vocabular francez al românilor.

 

Ziua Frantei: 14 iulie

Majoritatea românilor (4 din 5) nu stiu cand este Ziua Nationala a Frantei. Totusi, 15% dintre persoanele intervievate au mentionat corect 14 iulie ca fiind data in care Franta isi sarbatoreste Ziua Nationala.

Ziua de 14 iulie, care marcheaza caderea in 1789 a fortaretei Bastiliei - inchisoare regala si simbol al absolutismului - este mentionata spontan semnificativ mai mult in randul vorbitorilor de limba franceza (39%), locuitorilor din S-V tarii (37%), persoanelor cu educatie superioara (34%), cunoscatori a 2 sau mai multe limbi straine (33%) si in randul celor care care au vizitat Hexagonul (50%).

 

Cati dintre noi am fost in Franta?

5% dintre românii din mediul urban au calcat pe pamant francez,1 din 2 alegand Parisul ca destinatie.

De asemenea, mai mult de jumatate dintre cei ce au vizitat Franta, au facut-o in vacanta (city-break, sejur sau circuit prin mai multe tari), in timp ce 1 din 5 a lucrat sau studiat in Hexagon.

Cat de mult ne place Franta?

Chestionati cu privire la nivelul de apreciere, desi putini au vizitat tara, latura turistica a Frantei - cu obiectivele, orasele si peisajele sale - intruneste cele mai multe mentiuni pozitive din partea românilor, evidentiind astfel puternicul caracter aspirational.

Moda pare sa fie un element de referinta cand vorbim de Franta, inregistrand aprecieri in special in randul femeilor si al persoanelor mai tinere (18-35 ani).

Mancarea, dar mai ales bautura frantuzeasca, ocupa un loc important in preferintele românilor, cu predilectie in randul populatiei masculine.

Shopping-ul si viata de noapte din Hexagon sunt aspecte asupra carora multi dintre români nu se pot pronunta, insa in randul celor care au vizitat Franta, acestea au lasat o puternica impresie pozitiva.

Francezii, dar mai ales limba franceza, par sa prezinte un caracter polarizant, cei mai multi dintre intervievati adoptand mai degraba o atitudine neutra sau negativa fata de acestea.

Portretul francofilului

Prietenii Frantei sunt mai degraba persoanele tinere (pana in 34 ani), din Centrul si Sud-Vestul României, mai putin din Bucuresti, mai degraba necasatoriti, cu nivel ridicat de educatie. Cunoscatori ai limbii franceze, vorbesc si citesc in limba lui Voltaire mai bine decat media.

Mentioneaza spontan despre Franta nu simboluri precum Parisul sau Turnul Eiffel, ci Coasta de Azur, Rinul si Sena, Gradinile Palatului Versailles, patrimoniul de la Muzeul Louvre, elemente din istoria bogata a Frantei (Caderea Bastiliei, Imparatul Napoleon), turneul de tenis Roland Garros.

In proportie de 50%, stiu cand este Ziua Nationala a Frantei.

Au descoperit frumusetile tarii, calcand pe pamantul din Hexagon mai mult decat media, vizitand nu doar Parisul, ci si Coasta de Azur, Lyon si alte destinatii. Unii au studiat in Franta, altii au vizitat-o cu diverse ocazii.

Le plac semnificativ mai mult decat restul esantionului limba franceza, cultura, istoria, muzica, orasele, obiectivele turistice, moda, cumparaturile in Franta.

Varianta acestui articol in limba engleza este disponibila aici. Pe aceasta tema, Alina Stepan, Managing Director Ipsos Research, a acordat un interviu postului de radio RFI, in cadrul emisiunii 'Matinal de zi cu zi' moderata de Luca Niculescu. Inregistrarea interviului este disponibila aici.

Studiul cantitativ a fost realizat in perioada mai-iunie 2014 pe un esantion de 720 adulti (18-64 ani) din România si este reprezentativ la nivel urban (varsta, sex, regiune si marime a localitatii). Eroarea de esantionare este de ±3.65%. Interviurile s-au desfasurat la domiciliul respondentilor, prin metoda CAPI (interviuri fata in fata, raspunsurile fiind notate folosind notebook-uri).