91% dintre romani stiu de izbucnirea Ebola si 60% sunt de parere ca autoritatile iau suficiente masuri de precautie ca aceasta boala sa nu afecteze Romania

30/09/2014, Articole
Din ultimul studiu Global @dvisor, dat publicitatii de Ipsos in aceasta saptamana, reiese ca 91% dintre romani au auzit de izbucnirea Ebola in tarile africane
91% dintre romani stiu de izbucnirea Ebola si 60% sunt de parere ca autoritatile iau suficiente masuri de precautie ca aceasta boala sa nu afecteze Romania

Romania se situeaza la jumatatea clasamentului celor 24 de tari participante, inaintea Braziliei (88%), Turciei (87%), Statelor Unite (87%) si  Rusiei (84%) dar in urma Spaniei (96%), Germaniei (95%) si Ungariei (95%).

In Romania, practic toti (99%) cei din mediul urban cu varsta intre 50-64 de ani au auzit despre Ebola. Procentul coboara pana la 85% in randul tinerilor cu varsta de sub 35 de ani.

76% dintre romani spun ca sunt ingrijorati ca Ebola ar putea ajunge si s-ar putea transmite in Romania de o persoana infestata. Romanii nu sunt nici mai panicarzi, nici mai indiferenti decat alte tari – media celor 25 de tari la capitolul «ingrijorare» este de 77%. Cea mai distanta tara fata de acest subiect este Suedia (52%), iar cea mai ingrijorata – India (92%), lucru surprinzator, avand in vedere ca, in India, notorietatea Ebola are cea mai scazut valoare dintre toate tarile investigate (66%).

La nivel mondial, doar 57% din populatie este de parere ca autoritatile din propria tara (Guvernul, Ministerul Sanatatii) fac tot ce este posibil pentru ca Ebola sa nu se transmita in tara lor. Acest procent este cel mai mare in Arabia Saudita (76%) si cel mai mic in Italia (34%) si Coreea de Sud (34%).  In Romania, sase din zece romani (60%) cred ca guvernul ia masurile necesare pentru ca Ebola sa nu se raspandeasca in Romania. Procentul este mai mare in randul femeilor, gospodariilor cu venituri mici si medii.

Nota: Virusul bolii Ebola a reaparut in parti din Africa Centrala si de Vest. Virusul, descoperit pentru prima data in 1976 in Africa, se transmite prin  liliecii din padurile tropicale, nu are antidote si rata de mortalitate in randul persoanelor afectate de boala este de 90%. Virusul are o perioada de incubatie de 2-21 de zile inainte de aparitia simptomelor, ceea ce inseamna ca persoanele purtatoare ii pot infesta si pe altii prin saliva si alte lichide corporale.

Studiul a fost realizata intre 5-19 august 2014, in randul a 17,558 respondenti din 24 de tari (Argentina, Australia, Belgia, Brazilia, Canada, China, Franta, Germania, Marea Britanie, Ungaria, India, Italia, Japonia, Mexic, Polonia, Romania, Rusia, Arabia Saudita, Africa de Sud, Coreea de Sud, Spania, Suedia, Turcia si Statele Unite). In Romania, studiul a fost realizat online, pe panelul Ipsos. 

Photo credit: bzi.ro